De cateva saptamani, urmaresc cu interes ziarele centrale care trateaza efectele actualei crize economice. Subiectul este interesant atat din punct de vedere personal, cat si profesional: incerc sa inteleg care vor fi efectele crizei asupra economiei romanesti, in general, si asupra pietei de munca, in special. Incerc sa-mi dau seama ce se intampla si ce va urma in viitorul apropiat.

Simpla lectura a articolelor, editorialelor si interviurilor din presa romaneasca in loc sa te lamureasca, mai mult te dezorienteaza. Exista un numar de opinii pertinente, calme, cerebrale, care incearca sa clarifice lucrurile si sa explice ca orice criza ofera indivizilor si oportunitati. Aceste opinii si luari de pozitii sunt reduse numeric. Exista, pe de alta parte, un numar mult mai mare de luari de pozitii din care nu poti sa intelegi decat un singur lucru: Apocalipsa e aici. Sunt nenumarate Casandre care ne spun ca sfarsitul e aici si sufera vizibil din cauza faptului ca nimeni nu le crede (oricum, exercitiul de PR a reusit, lumea a auzit de ei). Cu doar cateva saptamani in urma, unii dintre oamenii care astazi spun ca situatia e grava, afirmau ca Romania nu va fi afectata de criza.

Un guru al resurselor umane ne spune ca angajatii din firma sa au solicitat deja micsorarea salariilor. O fi ceea ce americanii numesc “wishful thinking” sau o fi adevarat? Daca e adevarat, angajatii respectivi ar trebui vanati rapid de concurenta. Ei sunt “o comoara la firma omului”. Aflam ca, brusc, Project Managerii care refuzau salarii de 3.000 EURO/luna, accepta acum 1.000 de EURO. Este foarte posibil ca aceste lucruri se vor intampla. Cu siguranta criza economica si somajul vor slabi presiunea pe salarii. De asemenea, angajatorii vor gasi mai usor oameni bine pregatiti pe piata muncii.

Sunt, insa, sceptic cu privire la adevarul acestor afirmatii in acest moment. Nicio economie, nicio societate nu functioneaza cu precizia unui ceas elevetian. Atat in cazul cresterii economice, cat si in cel al recesiunii, factorul timp are un rol crucial. Daca lucrurile ar evolua atat de rapid cum ni se spune, economia Romaniei s-ar fi evaporat deja. Astfel de afirmatii urmaresc doua lucruri: sa promoveze persoanele care le emit si sa genereze rapid un trend in piata sau, mai direct spus, sa speculeze o situatie.

Cred ca aceasta criza economica se pliaza perfect pe psihologia majoritatii romanilor. Ea serveste si ca pretext de legitimare a ceea ce am putea numi neputinta romaneasca atunci cand vorbim de lipsa unei viziuni pe termen mediu si lung, delasare si abandon. Este, mai curand, o criza de nervi. Am trecut de la extaz la agonie. Chiar daca uriasul, economia mondiala, a pornit-o la vale si nu se intrevad sanse reale de oprire, ci mai curand de accelerare in spirala caderii, sa speram ca ne vor tine nervii macar pana prin martie 2009, cand vor veni primavara si asociata ei, astenia. Dupa aceea…mai vedem.

Postat in: Diverse | Comentarii(2)

Nu putine sunt zicerile din popor nascute din frustrare. Capra vecinului, strugurii inacesibili si acri, ulciorul care nu merge de multe ori la apa, sunt doar cateva dintre exemplele cele mai limpezi. Cam asa si cu socoteala de acasa care nu se potriveste cu cea din targ. Si, ca tot omul care se intelepteste dupa ce s-a fript macar odata in viata, hai sa va spun si eu o mica istorie. Stati sa vedeti.

Se facea ca, intr-un moment insorit al anului, o companie oarecare de consultanta s-a hotarat sa organizeze un “event” de juma de zi. Unde? Undeva frumos, cu staif, intr-un loc in care eleganta desavarsita, serviciile ireprosabile, minunatiile tehnicii si ambianta placuta isi dau mana intr-un mod fericit.

Am sunat, am cazut de acord, am primit contractul, am semnat, dupa care, au aparut mici inconveniente, cu totul neinsemnate. Cum ar fi inchirierea proiectorului, de pilda. In sala respectiva nu se pomenea asa ceva (la ce-ar fi trebuit?). Costa. Mult. Foarte Mult. Nu-i bai, zicem noi, il avem pe al nostru, live & kickin’, ce mai. Numai ca… si asta costa. Credeti ca e de colea sa bagi un stecher intr-o priza si sa consumi electricitatea hotelului cateva ore bune? Nu. Ori instalatia de nocturna de pe Cotroceni, ori proiectorul nostru, tot pe-acolo. Nimic nu e pe gratis, folosirea device-urilor de tot felul cu atat mai putin. Deci, de buna voie si siliti de imprejurari a trebuit sa semnam anexe pentru videoproiectorul lor.

Odata ce am rezolvat problema “imaginii” am ajuns si la sunete. Cine ne-a pus sa includem clipuri in prezentare. Ptiu! Ceasul rau! Asta e, o facuram, cum ne descurcam. Pai sa aducem niscaiva boxe, e voie? Avem, sunt de lemn, rasuna bine, merge? Nu. Daca or fi cumva prea puternice si prin vibratiile membranei lor deterioreaza mobilierul? Nu se cade. E musai sa fie inchiriate si astea. De fapt, asta. Pentru ca “sistemul de sunet” pus la dispozitie de personalul amabil era compus dintr-una bucata boxa numai buna de starnit melancolii (amintirea vinilurilor din tinerete si a haraitului aferent, ehei, ce vremuri…).   

Lista poate continua firesc cu flipchart-ul (ce folos ar avea la o prezentare? Chiar nu pricep! Dar, daca e musai nevoie, aducem, numai ca mai costa un pic si el…). Sau poate cu aerul conditionat care se incapatana sa ne pastreze sangele rece in vine. Noroc cu el, cine stie altfel cat ne-am fi aprins la gandul socotelii de-acasa si a celei din targul hotelier.

Postat in: Diverse | Comentarii(5)