Socoteala din targ
Nu putine sunt zicerile din popor nascute din frustrare. Capra vecinului, strugurii inacesibili si acri, ulciorul care nu merge de multe ori la apa, sunt doar cateva dintre exemplele cele mai limpezi. Cam asa si cu socoteala de acasa care nu se potriveste cu cea din targ. Si, ca tot omul care se intelepteste dupa ce s-a fript macar odata in viata, hai sa va spun si eu o mica istorie. Stati sa vedeti.
Se facea ca, intr-un moment insorit al anului, o companie oarecare de consultanta s-a hotarat sa organizeze un “event” de juma de zi. Unde? Undeva frumos, cu staif, intr-un loc in care eleganta desavarsita, serviciile ireprosabile, minunatiile tehnicii si ambianta placuta isi dau mana intr-un mod fericit.
Am sunat, am cazut de acord, am primit contractul, am semnat, dupa care, au aparut mici inconveniente, cu totul neinsemnate. Cum ar fi inchirierea proiectorului, de pilda. In sala respectiva nu se pomenea asa ceva (la ce-ar fi trebuit?). Costa. Mult. Foarte Mult. Nu-i bai, zicem noi, il avem pe al nostru, live & kickin’, ce mai. Numai ca… si asta costa. Credeti ca e de colea sa bagi un stecher intr-o priza si sa consumi electricitatea hotelului cateva ore bune? Nu. Ori instalatia de nocturna de pe Cotroceni, ori proiectorul nostru, tot pe-acolo. Nimic nu e pe gratis, folosirea device-urilor de tot felul cu atat mai putin. Deci, de buna voie si siliti de imprejurari a trebuit sa semnam anexe pentru videoproiectorul lor.
Odata ce am rezolvat problema “imaginii” am ajuns si la sunete. Cine ne-a pus sa includem clipuri in prezentare. Ptiu! Ceasul rau! Asta e, o facuram, cum ne descurcam. Pai sa aducem niscaiva boxe, e voie? Avem, sunt de lemn, rasuna bine, merge? Nu. Daca or fi cumva prea puternice si prin vibratiile membranei lor deterioreaza mobilierul? Nu se cade. E musai sa fie inchiriate si astea. De fapt, asta. Pentru ca “sistemul de sunet” pus la dispozitie de personalul amabil era compus dintr-una bucata boxa numai buna de starnit melancolii (amintirea vinilurilor din tinerete si a haraitului aferent, ehei, ce vremuri…).
Lista poate continua firesc cu flipchart-ul (ce folos ar avea la o prezentare? Chiar nu pricep! Dar, daca e musai nevoie, aducem, numai ca mai costa un pic si el…). Sau poate cu aerul conditionat care se incapatana sa ne pastreze sangele rece in vine. Noroc cu el, cine stie altfel cat ne-am fi aprins la gandul socotelii de-acasa si a celei din targul hotelier.
Postat in: Diverse |
Mai 29th, 2008 la 9:24 am
sincer sa fiu imi faci impresia unui carcotas, sau a cuiva care a postat ceva pe site doar de dragul de a posta, sau poate doar iti place cum suna ideea de a publica ceva pe blog…sincer sa fiu ma asteptam la altceva pe blogul unei companii de consultanta, nu la o “carcoteala” simpla, anosta si fara sens..daca vreau asa ceva ma uit la televizor la stirile de la ora 5. sincer sa fiu sunt dezamagit…
Iunie 18th, 2008 la 1:38 pm
Hmm, cred ca un pic de carcoteala e la amandoi. Recunosc ca si eu am patit ceva foarte asemanator la un training al organizatiei noastre.
Cred ca nu este un articol important pentru blogul unei companii de consultanta… desi poate ca, indirect, autorul a facut consultanta pe gratis celor care au gazduit evenimentul.
P.s. Partners Consulting - scrieti mai des.
Iunie 23rd, 2008 la 7:18 am
Intr-adevar, multa carcoteala in ce ai scris, insa mi se pare un ton firesc. Odata ce ai incheiat un contract si la scurt timp incep sa apara costurile ascunse ca iepurasii din jobenul fermecat, nu prea iti mai arde de aplauze frenetice si strigate de „Bis”. Tu cam faci haz de necaz aici si am eu o vaga idee ca v-ati cam fript cu acel „event”. Te anunt ca nu sunteti singurii.
Iunie 26th, 2008 la 2:13 am
Eu cred ca ar trebui facut un concurs de tipul “Ghici ciuperca..”
Eu cred ca e vorba de cel mai mediatizat hotel din Bucuresti, cel in fata caruia un producator de genti si-a pus creatia peste statuia pompierilor.
Banuiesc asta pentru ca am mai auzit povesti asemanatoare legate de hotelul respectiv. Ce e deranjant este faptul ca managementul hotelului respectiv ii trateaza pe romani ca pe niste “papuasi”. Ceva de genul: “la maimutele astea merge orice”.
Poate ar trebui sa avem mai multa incredere in noi atunci cand negociem cu organizatii a caror abordare se incadreaza la cea mai sus mentionata. Pana la urma, avem de-a face cu un schimb, cu o negociere. Eu am nevoie de niste servicii, ei au nevoie de banii mei. Trebuie sa fim constienti ca banii pe care ii avem au valoare si sa le crestem valoarea prin crearea unei concurente pentru ei. In cazul de fata exista destul de multa concurenta pentru bani. In Bucuresti exista si alte hoteluri care ofera astfel de servicii.
Iunie 26th, 2008 la 2:44 am
tabloidizarea mintii umane!
revin cu un nou comentariu.
uitandu-ma pe celelalte posturi de pe blog, am constatat ca acesta, cu mici elemente picante si cu potential de scandal, a starnit cele mai multe comentarii.
oare ar trebui sa ne ingrijoram de faptul ca incepem sa fim conditionati de realitatea inconjuratoare, tablodizata si tabloidizanta?